Are sau nu sarcina extrauterină un impact negativ asupra fertilității?

Autor: Maria Ene Publicat: Timp citire: 4 minute Vizualizari: 42

Are sau nu sarcina extrauterină un impact negativ asupra fertilității?

Cu toate că sarcinile ectopice sunt rare, atunci când sunt descoperite, trebuie să fie luate în serios. O astfel de afecțiune apare atunci când ovulul fertilizat nu reușește să se atașeze în interiorul uterului, ci în afara acestuia. De cele mai multe ori, în 90% dintre cazuri mai exact, acesta rămâne blocat în tubul falopian. Cu toate acestea, în alte situații, se poate prinde de ovar, de cicatricea de la cezariană, de colul uterin sau chiar de abdomen.

Dacă se atașează de abdomen, pericolul de complicații este semnificativ crescut. Dintre toate tipurile de sarcină ectopică, cea mai rară este cea heterotopică, în care coexistă o sarcină intrauterină cu una ectopică.

Semne și simptome ale sarcinii ectopice

O sarcină extrauterină nu are simptome specifice. Până și profesioniștii din domeniul sănătății o pot omite cu ușurință dacă aceasta nu atinge o anumită dimensiune. Simptomele legate de sarcina ectopică variază între cele manifestate în stadiile foarte timpurii, până la dureri abdominale inferioare severe cu amețeli cauzate de o hemoragie internă puternică.

Simptomele frecvent întâlnite ale sarcinilor ectopice sunt redate de sângerările vaginale, dureri vagi în partea inferioară a abdomenului sau în zona pelviană. Astfel, este foarte important să îți urmărești cu atenție menstruația. Dacă observi că a întârziat sau că este absentă, cumpără un test de sarcină și află dacă ești gravidă. Atât în cazul sarcinii normale, cât și în cazul sarcinii extrauterine, în sânge se secretă HCG (hormonul sarcinii).

În cazul în care rezultatul testului de sarcină este pozitiv și te confrunți cu simptomele prezentate anterior, apelează de urgență la medicul ginecolog pentru a efectua toate analizele și investigațiile necesare.

Dacă vrei să descoperi mai multe despre simptomele sarcinii extrauterine și cum le poți identifica, citește acest articol.

Îți afectează sarcina ectopică fertilitatea?

Tratamentele de fertilitate se află printre factorii de risc care favorizează apariția sarcinii ectopice (vezi aici alte cauze posibile). În plus, femeile care s-au confruntat în trecut cu o sarcină ectopică, sunt predispuse ca sarcina viitoare tot extrauterină să fie. Astfel, fertilitatea este o problemă complexă pentru care medicii nu pot găsi un răspuns concret.

Conform studiilor, tratamentul medical folosit pentru eliminarea sarcinii extrauterine nu a avut un impact negativ asupra fertilității spre deosebire de tratamentul chirurgical. De cele mai multe ori, tratamentul chirurgical presupune eliminarea uneia dintre trompele uterine, în urma ruperii sale din cauza sarcinii.

Astfel, dacă ai trecut prin această intervenție, șansele să mai rămâi însărcinată încă o dată scad la 6 din 10. Dintre acestea, 1-2 pot fi din nou sarcini ectopice. Din fericire, dacă cealaltă trompă uterină este sănătoasă, șansele să fii mamă și să te bucuri de o sarcină sănătoasă cresc substanțial. În cazul în care trompa uterină rămasă este deteriorată, medicul se va concentra pe metode prin care să o cureți, pentru a te bucura de o șansă crescută de a rămâne gravidă. Dacă cealaltă trompă lipsește, singura modalitate prin care poți avea un copil este să apelezi la varianta fertilizării in vitro.

Conceperea unui copil după tratamentul cu metotrexat

Este posibil ca medicul să îți recomande ca, după tratamentul cu metotrexat, să aștepți aproximativ trei luni sau cel puțin două menstruații înainte de a încerca din nou să concepi un copil. Sângerarea pe care o experimentezi în prima săptămână este complet normală; aceasta apare ca răspuns la faptul că nivelul de hormoni se află în scădere, situație care este asociată cu sarcina pierdută. Statistic vorbind, șansele în ceea ce privește o viitoare sarcină sunt foarte bune. Din fericire, 65% dintre femei se pot bucura o sarcină sănătoasă după 18 luni de la sarcina ectopică. În alte studii s-a descoperit că procentul reușește să crească la 85% după doi ani de așteptare.

De ce este necesar să aștepți trei luni înainte de a încerca să concepi un copil?

Cu toate că nu există dovezi clare cu privire la timpul care trebuie să fie așteptat înainte de conceperea unui copil după tratament, există o mulțime de medici profesioniști care își sfătuiesc pacientele să aștepte cel puțin trei luni. Din punct de vedere fizic, acest interval de timp are rolul de a-i permite menstruației tale să revină la normal.

Prima menstruație propriu-zisă pe care o ai după o sarcină ectopică poate fi mai abundentă decât de obicei, dar de la a doua se observă o îmbunătățire a acesteia. În momentul în care sesizezi că ai o menstruație normală, cel mai probabil ești pregătită din punct de vedere hormonal să încerci să concepi un copil. De asemenea, cu cât aștepți mai mult, cu atât inflamația internă reușește să se vindece.

Pe lângă aspectele fizice ale sarcinii ectopice, multe femei resimt, de asemenea, un impact emoțional intens. Timpul de așteptare înainte de a încerca să concepi din nou poate să te ajute să îți vindeci și rănile pe care le experimentezi la nivel emoțional. Cu alte cuvinte, recuperarea emoțională, care este de multe ori subestimată, este un aspect foarte important de care trebuie să se țină cont pentru vindecarea în întregime.

În concluzie, problema fertilității după sarcina ectopică este suficient de complexă, mai ales în momentul în care pacienta a fost tratată chirurgical. Dacă și tu te-ai confruntat cu o astfel de situație, este important să te asiguri că mergi regulat la cabinetul medicului ginecolog pentru a efectua toate investigațiile necesare și pentru a preveni apariția unei sarcini ectopice viitoare.

Surse foto:
unsplash.com
pixabay.com

Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.