Somn

Somnul bebelușului este unul dintre cele mai importante momente ale zilei, care îl ajută să se mențină sănătos. La început, vei observa că ciclul de somn la bebeluși nu este tocmai regulat, mai ales până când reușești să-l obișnuiești cu o anumită rutină.

Conform tabelului de somn la bebeluși, aceștia se pot confrunta și cu insomnii, care provin, de cele mai multe ori, dintr-un exces de energie, dar și cu sforăitul, ceea poate să indice apariția unor probleme de sănătate.

Insomniile – cât dorm bebelușii

În cadrul acestei subcategorii vei descoperi care sunt cele mai comune motive pentru care regresia somnului la bebeluși apare și cum pot fi combătute eficient, astfel încât micuțul tău să se odihnească în mod corespunzător. Unul dintre cele mai importante aspecte de care să ții cont atunci când bebe doarme este să se afle într-o cameră liniștită.

Sforăitul la copii

De cele mai multe ori, sforăitul poate să indice o anumită tulburare de sănătate cu care copilașul se poate confrunta. Din acest motiv, asigură-te că urmărești cu atenție fiecare repriză de somn a bebelului pentru a vedea dacă sforăie regulat sau rar. De asemenea, este recomandat să te adresezi imediat medicului de familie atunci când sesizezi că ceva nu este în regulă. Citește în continuare pentru a afla care sunt cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont pentru un somn sănătos și odihnitor al copilașului tău care se află în plin proces de formare.