Bebelușul tău începe să pună stăpânire pe întreaga casă de aici înainte, este din ce în ce mai prezent în toate camerele locuinței. Găsește puncte de interes peste tot, îi place compania părinților sau a fraților mai mari și își manifestă interesul pentru tot ce se întâmplă în jurul său. De acum va încerca să meargă de-a bușilea, să cucerească treptat spațiul casei și chiar să se ridice pe mobilă sau pătuț. Nu va avea deocamdată prea mare succes, dar devine pe zi ce trece mai puternic și își va folosi tot corpul pentru a se deplasa. Fiecare zi e o aventură cu bebelușul tău, de aceea îți vor fi de folos informațiile din articolul de mai jos. Citește și află ce se petrece în universul interior al micuțului tău explorator. Vei ști să te adaptezi și să înțelegi mai bine nevoile lui legate de somn, alimentație, suplimente și activități pe care le poate face un bebeluș la 8 luni.
Somnul bebelușului la 8 luni
Pentru o creștere armonioasă, bebelușul are nevoie în această perioadă de 13-14 ore de somn pe zi. Acestea sunt repartizate în principal noaptea, căci ziua va începe să doarmă din ce în ce mai puțin, chiar dacă somnul de peste zi va fi împărțit în două reprize. Ziua va adormi pentru intervale scurte, de maximum o oră, iar noaptea somnul va fi neîntrerupt. Mai pot exista excepții și o trezire pe noapte, mai ales la bebelușii alăptați. De la această vârstă se recomandă să încerci să îți lași copilul să adoarmă singur. Poate apărea anxietatea de separare, teama copilului de a rămâne singur, fără prezența părintelui în cameră și fără contactul direct cu acesta. Cu răbdare și perseverență, cel mic va învăța și acest ritual al somnului.
Unii copii pot dezvolta la această vârstă, ca formă de alint sau de suplinire a unei nevoi afective, gesturi de auto-legănare și de lovire de pereții pătuțului. Gestul în sine nu este periculos, dar denotă o nevoie nesatisfăcută pe care părinții trebuie să o identifice. Trebuie să te asiguri în acest caz că bebelușul are activități interesante în timpul zilei, că ai interacționat suficient cu el, că este plimbat zilnic și că nu există o stare de anxietate în rândul adulților din jurul lui, stare care l-ar putea influența.
Te-ar mai putea interesa articolul: Somnul bebelușului: cum eviți problemele?
Ce mănâncă un bebeluș de 8 luni
La această vârstă, bebelușul are deja o mulțime de alimente în meniul său, fructe ca mere, pere, piersici, caise, avocado, banane, aproape toate legumele, cu excepția celor care l-ar putea balona (varză, fasole), iaurt și brânză de vaci, carne albă (pui, găină, curcan) și cereale. Din această lună se pot introduce în alimentația celui mic și carnea de vită, peștele din ape naturale și gălbenușul de ou. Alimentele se vor repartiza în mese principale și gustări, în funcție de nevoile bebelușului, pe care le comunică acum destul de zgomotos și repetitiv. Pentru că până la vârsta de 1 an, alimentul care corespunde cel mai bine nevoilor sale biologice este laptele, două dintre mesele bebelușului vor conține lapte, de la sânul mamei sau din formula de lapte praf, simplu sau combinat cu cereale.
Mesele bebelușului la 8 luni
Celor două mese de lapte, de regulă repartizate dimineața și seara, li se vor adăuga două-trei mese de alimente solide, cât mai diverse, pentru a asigura necesarul de nutrienți pentru creșterea sănătoasă a bebelușului. Desigur că între aceste mese îi mai poți pune la dispoziție gustări, piureuri sau sucuri de fructe, iaurturi, biscuiți. Este o perioadă în care apar mai mulți dințișori, așa că cel mic va dori să guste ceva, un biscuite, pentru a-și calma gingiile. Acestea mai pot fi tratate cu jucării speciale pentru dentiție, care se răcesc și îl ajută pe cel mic la dezinflamarea zonei afectate de erupția dentară.
Pentru că stă deja bine în șezut, bebelușul trebuie așezat în scaunul lui special atunci când mănâncă. Nu uita de centurile de siguranță și de supravegherea lui permanentă atunci când ingerează un aliment, masă principală sau gustare.
Suplimente pentru bebelușii de 8 luni
Și în această etapă de creștere vei continua să îi administrezi bebelușului tău vitamina D, pentru un sistem imunitar pregătit să facă față provocărilor și pentru sănătatea oaselor, a căror creștere permanentă implică mari cantități de calciu. Te vei asigura astfel că nu există riscul afecțiunii numite rahitism. Celelalte surse de vitamina D vor fi asigurate celui mic dintr-o alimentație diversificată, din lapte și din expunerea la soare. Bebelușul trebuie scos zilnic la plimbare, pentru a profita de efectele binefăcătoare ale aerului curat și ale razelor ultraviolete. Expunerea la soare se face cu precauție în sezonul cald, în afara orelor amiezii când este foarte cald și soarele este mult prea puternic. Capul bebelușului va fi acoperit cu o pălăriuță, bandană sau șapcă, pentru a evita insolațiile. O expunere de 10-15 minute la soare, cu mânuțele și piciorușele este suficientă vara.
Activitățile bebelușului de 8 luni
La această vârstă, bebelușul face deja o mulțime de lucruri legate de propriul corp și de lumea înconjurătoare. Iată la ce trebuie să te aștepți să facă micul explorator la 8 luni:
- să înceapă să meargă de-a bușilea. Primele încercări în acest mod de a se deplasa nu vor avea prea mult succes, fie că se învârte în jurul propriului ax, fie că merge înapoi. Nu trebuie să te îngrijorezi dacă bebelușul nu merge de-a bușilea. Unii copii trec peste această etapă și merg direct în picioare, mai târziu.
- să introducă tot felul de obiecte în guriță, să mestece și să muște, de aceea trebuie să te asiguri că nu lași jucării periculoase la îndemâna lui, obiecte mici, demontabile.
- să comunice când e sătul sau când nu dorește un aliment, prin întoarcerea capului, în semn de refuz.
- să spună “mama” și “tata” de dragul cuvintelor, fără adresare către părinți.
- să înțeleagă interdicția și cuvântul “nu”, dar fără a fi capabil de a le respecta.
- să fie dificil la schimbatul hainelor sau al scutecelor. Îmbrăcatul și schimbatul vor fi de acum adevărate aventuri, bebelușul își va manifesta tot mai zgomotos disconfortul, se va mișca în toate felurile posibile și chiar va plânge la aceste manevre.
- să devină din ce în ce mai vocal, să scoată sunete: ma-ma, ta-ta, la-la-la.
Uite și un video util:
Cum se manifestă bebelușul tău la această vârstă, ce sunete drăgălașe scoate și care e activitatea lui preferată? Spune-ne într-un comentariu cu ce te-a mai încântat azi sau ce boacănă a mai făcut. Ce grădiniță crezi că i s-ar potrivi cel mai bine micului tău explorator? Scrie-ne și nouă și ajută-i astfel pe ceilalți părinți să se orienteze!
Ti-ar putea fi de folos următoarele articole:
- Aspirator nazal pentru bebelușul tău: manual sau electric, ce alegi?
- Somnul bebelușului: cum eviți problemele?
- Top 8 electronice folositoare pentru camere de bebe
Sursa foto:
https://unsplash.com