Luna 8 de sarcină (săptămânile 29-32): simptome, analize și călătorii

Autor: Laurian Sandru Publicat: Timp citire: 5 minute Vizualizari: 3841

Luna 8 de sarcină (săptămânile 29-32): simptome, analize și călătorii

Luna a 8-a de sarcină, respectiv săptămânile 29-32, face parte din al treilea trimestru și este perioada în care te confrunți cu o mulțime de situații neplăcute, care necesită atenția medicului obstetrician ginecolog. De exemplu, poți să experimentezi diabetul zaharat gestațional, probleme la nivelul vaselor de sânge, hipertensiune arterială, anemie etc. Toate acestea sunt normale și nu trebuie să te îngrijoreze, dar nu trebuie nici să neglijezi vizitele efectuate la medicul specialist.

Totodată, luna a 8-a îți rezervă și un anumit sentiment de euforie, pentru că te gândești că toate schimbările manifestate la nivelul corpului vor lua sfârșit și îți vei recăpăta calmul interior. Bineînțeles, nu chiar imediat după naștere, dar cu siguranță la scurt timp. Astfel, dacă vrei să te informezi adecvat cu privire la această etapă de sarcină, citește în continuare articolul și află ce îți rezervă viitorul apropiat.

Simptome în luna 8 de sarcină

Dacă ești însărcinată în luna a 8-a, cel mai probabil te vei confrunta cu o avalanșă de emoții și senzații care vor pune stăpânire pe tine și care îți vor afecta randamentul în activitățile pe care le parcurgi în fiecare zi. Din acest motiv, medicii recomandă ca în astfel de perioade, mai ales atunci când nu te simți bine, să petreci cât mai mult timp acasă. Abdomenul crește semnificativ, iar fundul uterin se dezvoltă până ajunge la stern. Iată care sunt senzațiile pe care le experimentezi în luna a 8-a și care simptome predomină:

  • intensificarea contracțiilor Braxton-Hicks – contracțiile Braxton-Hicks devin din ce în ce mai frecvente și cresc în intensitate, prevestind momentul sosirii travaliului. Frecvența lor a crescut, pentru că uterul are nevoie să se „antreneze” pentru travaliu. În cazul în care durerile pe care le experimentezi sunt insuportabile, adresează-te imediat medicului ginecolog;
  • nivel crescut de oboseală – pentru că ai câștigat în greutate și ai picioarele mereu umflate, atunci și senzația de oboseală se va acutiza, având nevoie să petreci cât mai mult timp posibil în pat. Cu toate acestea, este recomandat să faci mișcare ușoară, care să nu te suprasolicite, cum ar fi plimbările în aer liber;
  • insomnii – probabil că deja ești familiarizată cu insomiile din luna precedentă care îți dădeau mari bătăi de cap. Din păcate, lucrurile nu se vor îmbunătăți, ceea ce înseamnă că trebuie să te înarmezi cu multă răbdare. Din cauza uterului care s-a dezvoltat considerabil, te poți trezi noaptea din cauza senzațiilor de arsuri sau cu o nevoie acută de a merge la toaletă;
  • dureri articulare – în cadrul activităților zilnice vei observa apariția durerilor articulare, care apar ca reacție a suprasolicitării mușchilor și tendoanelor;
  • secreții vaginale – probabil că te-ai familiarizat cu scurgerile vaginale pe durata sarcinii, dar este important de menționat că în luna a 8-a te vei confrunta cu un alt tip de secreție (slab verzuie) de care nu trebuie să te îngrijorezi, pentru că este un fenomen normal.

poze sarcina luna 8

Analize în luna 8 de sarcină

Odată ce ai ajuns la luna a 8-a de sarcină, trebuie să te asiguri că ești la zi cu toate analizele necesare și că ești conștientă de tot ce urmează să experimentezi. Din acest motiv, medicul îți realizează un set complet de analize, prin care verifică dacă totul funcționează în parametri optimi și dacă ești supusă vreunui risc. Iată care sunt câteva dintre analizele pe care trebuie să le efectuezi:

  • consultul clinic – una dintre cele mai importante proceduri constă chiar în efectuarea regulată a consultului clinic, în care medicul sesizează imediat dacă ceva nu este în regulă;
  • examinare vaginală – și în luna a 8-a trebuie să beneficiezi de examinarea vaginală, prin care se identifică posibilele infecții apărute din cauza aglomerării bacteriilor;
  • verificarea greutății, pentru a se vedea dacă este normală sau nu;
  • identificarea posibilelor edeme, varice și streptococi gr. B, dar și ameliorarea lor;
  • verificarea nivelului glicemiei;
  • efectuarea analizelor specifice la nivelul findului uterin;
  • realizarea testelor BCF (Bătăile Cordului Fetal) și MAF (Mișcările Active Fetale) pentru verificarea stării de sănătate a bebelușului;
  • grupul sanguin și factorul Rh;
  • analizarea hemoleucogramei pentru a vedea dacă se încadreză în limita admisă pentru un corp sănătos;
  • sumarul de urină;
  • efectuarea testelor LUES, HIV, HBS, TSH;
  • realizarea examenului ecografic;
  • stabilirea modului de naștere (natural sau prin cezariană).

Sfaturi de vacanță și călătorii în luna 8 de sarcină

Cu cât momentul nașterii se apropie, cu atât călătoriile, mai ales cele în locuri îndepărtate, încep să fie tot mai puțin recomandate de către medici. Cu toate acestea, dacă sarcina a evoluat corect, fără complicații, este posibil ca medicul tău să își dea acordul la plimbări în zone apropiate, cu condiția să semnalezi imediat dacă experimentezi anumite simptome anormale. Cea mai indicată perioadă de a merge în călătorii este în intervalul de 14-28 de săptămâni, însă dacă te-ai hotărât să mai ai o ultimă vacanță înainte de naștere, iată ce trebuie să iei în considerare:

  • încălțămintea – poate nu pare un detaliu important, însă trebuie să te asiguri că ai o încălțăminte care te ajută să te simți cât mai confortabil cu putință, pentru că te vei confrunta cu picioare umflate oricât de mult ai încerca să previi un astfel de fenomen;
  • hainele – potrivit specialiștilor, toate persoanele, mai ales femeile gravide și copiii, ar trebui să poarte haine realizate din bumbac, pentru a evita apariția iritațiilor la nivelul pielii, dar și pentru a se bucura de un grad ridicat de confort;
  • perna de călătorii – indiferent că te deplasezi pe distanțe lungi sau scurte, asigură-te că iei cu tine perna de călătorii.

În concluzie, luna a 8-a vine la pachet și cu un sentiment euforie, pentru că ești foarte aproape de momentul în care vei face cunoștință cu bebelușul tău. Lasă și tu un comentariu în care să ne spui cum a decurs sarcina și ce ți-ai planificat pentru momentul în care cel mic va veni pe lume.

Surse foto:
https://unsplash.com
https://stock.adobe.com

Etichete populare: poze sarcinasimptomele sarcinii

Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.