Săptămâna 14 de Sarcină

Autor: Laurian Sandru Publicat: Timp citire: 6 minute Vizualizari: 1892

Săptămâna 14 de Sarcină

Felicitări, ai intrat în trimestrul 2 de sarcina! Acesta este considerat cea mai frumoasă parte a sarcinii! Ești mai plină de viață ca oricând, arăți și te simți extrem de bine.

Cât de mare este bebelușul tău

Sarcina 14 saptamani

Fiecare nouă săptămână aduce creșteri semnificative pentru bebelușul tău. Acum măsoară 9 cm și are o greutate de aproximativ 42 grame. Ca să-ți faci o idee, in săptămâna 14 de sarcină e cam cât o lămâie medie.

Ce se întâmplă în corpul tău

saptamana 14 de sarcina

Începând cu această săptămână, burtica începe să crească și devine tot mai vizibilă, în curând chiar și pentru cei din jur (urmareste evolutia detaliata in categoria – sarcina pe saptamani). Partea frumoasă e că acum începi să realizezi cu adevărat că ești însărcinată. Bucură-te de această perioadă, când ai atît de multă energie, iar burtica nu este îndeajuns de mare încât să te deranjeze. Sigur, există și simptome de care te vei “lovi”.

  • grețuri – în mod normal frecvența și intensitatea acestora a scăzut drastic sau chiar au dispărut. Asta dacă nu te regăsești într-un procent scăzut de femei însărcinate care vor resimți acest simptom încă ceva luni de aici înainte.
  • poftă de mâncare – dacă faci parte din grupul femeilor care au scăpat de grețurile matinale, atunci vei simți cum crește pofta de mâncare. La cele mai multe femei, această poftă este destul de puternică. Este bine de știut că în ciuda acestui fapt, o femeie însărcinată are nevoie de doar 300 calorii în plus, pe zi. Dacă ai gemeni, atunci sunt necesare aproximativ 680 calorii în plus. Dacă vrei să-ți menții silueta, poți ține cont de acest aspect deși, sarcina poate fi scuza perfectă pentru a savura delicii culinare.
  • crampe musculare – corpul tău se ajustează pentru a se acomoda cu creșterea bebelușului. Este posbil să simți dureri musculare sau crampe. Nu e nimic neobișnuit și nu trebuie să-ți faci griji.

Un beneficiu al acestui stadiu de sarcină este faptul că firele de păr sunt mai groase, iar aspectul părului este unul plăcut, strălucitor. Vei observa și faptul că îți cad mai puține fire de păr decât de obicei.

Nici sânii nu mai sunt atât de sensibili ca acum o săptămână – două, așa că în această perioadă, așa cum îți spuneam și mai sus, totul este pozitiv.

Cum se dezvoltă bebelușul tău

saptamana 14 de sarcina

Săptămâna 14 vine cu progrese remarcabile pentru bebeluș. Acesta poate să întredeschidă ochii, poate să se încrunte, să urineze și chiar să-și sugă degetul (dacă faci o ecografie, îl poți prinde chiar în fapt). Un alt element interesant e că acum, creierul trimite impulsuri către mușchii faciali permițând bebelușului să facă grimase, așa că da, dacă la ecografie ți se pare că bebelușul zâmbește, e posibil să nu-ți imaginezi.

Chiar dacă nu simți, fătul este extrem de activ, acesta mișcându-se constant. În această perioadă, dacă bebelușul este fată, ovarele se vor deplasa din abdomen în pelvis, ocupând poziția finală, iar dacă este băiat, se va dezvolta prostata.

Acum, corpul începe să crească într-un ritm mai accelerat comparativ cu capul, gâtul devine mult mai bine definit, fătul poate depărta degetele și poate strânge pumnul. Spre sfârșitul săptămânii, mâinile vor fi proporționale cu restul corpului, picioarele mai având de crescut mai accelerat.

La nivelul splinei se produc celulele roșii ale sângelui, iar în ficat se formează bila. Și glanda tiroidă este acum funcțională, aceasta producând hormoni tiroidieni. La sfârșitul săptămânii, cerul gurii va fi complet format.

Recomandări/sfaturi

Această perioadă coincide cu o întrebare majoră: vrei sau nu să afli sexul bebelușului? Fiecare parte are propriile argumente și totul ține de tine și de partenerul tău. Dacă unul dintr voi dorește să afle și celălat nu, va trebui să ajungeți la un numitor comun, pentru că în final, cel ce știe sexul copilului se va da de gol din greșeală.

Cele mai multe argumente pentru aflarea sexului sunt:

  • vă dă timpul necesar pentru a alege cel mai bun nume;
  • poți pregăti camera copilului și poți alege hăinuțe și jucării în funcție sexul acestuia;
  • multe mămici spun că au simțit o legătură mai putenică cu bebelușul după ce au aflat sexul acestuia;
  • dacă ai deja un copil, îl poți pregăti din timp spunându-i că va avea o surioră sau un frățior.

Argumentele pentru a refuza sau amâna să afli sexul copilului sunt mai puține, dar nu mai puțin importante:

  • amânând până la naștere aflarea sexului bebelușului, va face nașterea cu atât mai specială;
    •  o motivație mai puternică ce te va ajuta în timpul travaliului.

În al doilea trimestru vei merge la control o dată la fiecare patru săptămâni, asta dacă nu apar probleme de sănătate sau complicații ce necesită vizite mai dese la medic.

Dacă nu ai făcut-o deja, este un moment bun să te apuci să faci un pic de sport, mai ales că te bucuri de atât de multă energie în această perioadă. Poți încerca înotul, acesta fiind un sport ce îți tonifică toate grupurile musculare. Poți să mergi la yoga prenatală, sau să te apuci de dans. Pentru că pofta de mâncare este deosebit de crescută în această perioadă, atenționăm încă o dată cât de important este să mănânci sănătos. Mâncatul nesănătos, fumatul și alcoolul pot duce la naștere prematură, greutate mai mică decât normală a bebelușului sau probabilitate mult mai ridicată ca acesta să se nască cu probleme de sănătate sau cu predispoziție către anumite boli.

Sfaturi pentru tată

Dacă aveți animale de companie, cel mai bine ar fi să începi să te ocupi exclusiv de îngrijirea acestora, de la făcut curat în litieră de exemplu (pentru evitarea expunerii la posibile toxoplasmoză ce poate dăuna unei femei însărcinate), până la cumpărarea de mâncare pentru acestea, pentru ca ea să nu fie nevoită să care lucruri prea grele. În plus, îi poți propune să îi faci o poză săptămânal la burtică, din aceași poziție și de la aceeași distanță, urmând ca în felul acesta să vedeți mai bine evoluția săptămânală. Astfel, vă puteți bucura de un moment inedit împreună.

Urmăriți mai jos evoluția fătului între săptămânile de sarcină 10 si 15

Surse foto:
https://www.babycenter.com
https://unsplash.com
https://pixabay.com

Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.