Your search results

Săptămâna 1 de Sarcină

March 1, 2019
| 0

Site-ul nostru vă propune o serie de articole (43 ca să fim mai exacți), fiecare articol fiind dedicat unei săptămâni de sarcină, de la prima săptămână, până la ultima. Cu ajutorul acestor articole veți documenta mai ușor sarcina, veți ști la ce să vă așteptați și dacă sarcina decurge normal sau ceva este în neregulă. Trebuie să țineți cont de faptul că fiecare sarcină are propriul ritm și e posibil să apară diferențe în ceea ce privește simptomele în special.

Cât de mare este bebelușul tău

Sarcina 1 saptamana

S-ar putea să te surprindă, dar tehnic vorbind. în prima săptămână de sarcină nici măcar nu există o sarcină propriu zisă. Dar, dacă ai rămas însărcinată, dimensiunea viitorului bebe este una microscopică.

Ce se întâmplă în corpul tău

Medicii obstetricieni numără prima zi de sarcină ca fiind prima zi când ai avut ultimul ciclu menstrual. Asta pentru că este mai greu pentru medici să știe când a avut loc ovulația și concepția, dar semnele fizice ale ciclului menstrual sunt mai ușor de identificat.

Evident, simptome există, dar acestea sunt cele tipice ciclului menstrual, simptome ce pot ține între trei și șapte zile și pot include:

  • sângerare vaginală
  • crampe și dureri lombare
  • balonare
  • schimbări de stări emoționale
  • migrene

Cum se dezvoltă bebelușul tău

În prima săptămână de sarcină, bebeluș e mult spus. Practic este o celulă nou formată ce se fixează de peretele uterului, provocând o ușoară sângerare ce seamănă foarte mult cu menstruația.

Recomandări/sfaturi

Să rămâi însărcinată se bazează mult și pe timing, adică actul sexual să aibă loc în perioada în care fertilitatea este la cel mai ridicat nivel adică, cu două zile înainte de ovulație sau în ziua ovulației.

Semnele ce anunță ovulația sunt:

  • mucusul cervical – acesta poate fi asemănat cu albușul de ou. Consistența lui ajută spermatozoizii să înainteze catre ovul;
  • un simț al mirosului mai ascuțit – schimbările hormonale crește abilitatea de a simți diferite mirosuri;
  •  sâni mai sensibili – schimbările hormonale duc la inflamarea sânilor, iar asta se traduce printr-o sensibilitate mai ridicată;
  • disconfort pelvian – când ovarele eliberează un ovul, s-ar putea să simți dureri într-o parte a abdomenului;
  • dorință ridicată pentru sex – în această perioadă crește și dorința de a face sex. Este un mod al naturii de a răspunde la nevoia de procreere.

Momentan nu ai cum să știi dacă ești sau nu însărcinată. Dacă încerci să rămâi însărcinată, e bine să mergi la un medic specialist care să confirme că totul este în regulă cu corpul tău. Pentru a avea șanse cât mai mari la o sarcină normală, este bine să-ți pregătești corpul încă de acum. Renunță la fumat și la alcool, poți începe un tratament cu vitamine, începe să mănânci sănătos! Un alt element extrem de important pentru sarcină este evitarea sedentarismului. Este extrem de important să faci mișcare. O recomandare din partea specialiștilor este înotul, acesta fiind un sport ce lucrează toți mușchii și îi tonifică.

Sfaturi pentru tată

Așa cum îi recomandam și mamei, și tatăl ar face bine să renunțe la fumat și la alcool și sa înceapă să mănânce sănătos! Acest lucru ajută la creșterea numărului de spermatozoizi și astfel cresc sansele la o sarcină mult dorită.

Urmăriți mai jos evoluția fătului între săptămânile de sarcină 1 si 9

Trimite comentariu

Your email address will not be published.

Compara locatiile