Your search results

Săptămâna 24 de Sarcină

February 6, 2019
| 0

Hei, mămico, ai ajuns în săptămâna 24. Cum te simţi? Ţi-am pregătit un articol pentru a-ţi explica ce se petrece exact cu tine şi bebeluşul în această perioadă frumoasă a sarcinii. Şi tu te afli în rollercoasterul acela emoţional, prin care trec aproape toate femeile gravide? Sperăm că nu. Cu siguranţă trecerea  de la o stare la altă te stresează foarte tare. Dar, dacă este aşa, stai liniştită. Se pare că bebe ştie cum să te emoţioneze la maxim.

Cât de mare e bebeluşul tău?

Sarcina 24 saptamani

Te gândeşti cât de mare este bebeluşul tău? Să spunem că este de dimensiunea unui ştiulete de porumb. Asta înseamnă că are în jur de 600 de grame şi 30 de centimetri lungime.

Ce se întâmplă în corpul tău?

saptamana 24 de sarcina2

În acest moment, în burtica ta, micuţul său micuţa evoluează pe zi ce trece şi face nişte progrese uimitoare. Cu siguranţă durerile de spate îşi spun cuvântul în aproape fiecare zi. Îţi recomandăm băile cu apă caldă înainte de a te pune la somn. Ajută foarte mult la relaxarea muşchilor.

Fiind în săptămâna 24 de sarcină, ştii că poţi experimenta foarte multe schimbări ale corpului tău.  Apar crampele picioarelor, durerile de spate şi disconfortul în timpul somnului. Crampele sunt de obicei o consecință a deshidratării. Pe lângă consumul de lichide, îţi recomandăm să stai cu picioarele întinse sau să faci o plimbare în parc. Nu te speria! Este absolut normal. Gândeşte-te că bebeluşul se dezvoltă în fiecare zi. Toate aceste stări vor dispărea odată cu aducerea pe lume a micuţului.

Tot în săptămâna 24, fluxul sanguin creşte, mucoasa nazală fiind congestionată, fapt ce duce la nas înfundat sau la sângerări nazale. Probabil că ai impresia că eşti răcită, dar nu îţi face griji! Este o stare cauzată de inflamarea mucoasei nazale. Poţi folosi picături saline. Te vor ajuta foarte mult în desfundarea nasului.

Îţi mai recomandăm, de asemenea, să foloseşti o periuţă de dinţi cu peri moi, pentru că gingiile tale se umfla, iar atunci când te speli pe dinţi, pot sângera. Umflarea gingiilor nu este ceva grav. Acest aspect este absolut normal la o femeie gravidă.

O altă schimbare este cea legată de ochii uscaţi şi nisipoşi. Îţi poţi achiziţiona un umidificator şi din când în când, îţi poţi pune comprese reci. Dacă vezi că nici una dintre aceste metode nu funcţionează şi încă te confrunţi cu această problemă, nu mai sta pe gânduri şi fă o vizită medicului.

Consumul de lichide este foarte important. Reţine asta! Consumând lichide, poţi evita apariţia constipaţiei şi a hemoroizilor. Pe lângă consumul mare de lichide, sunt recomandate şi alimentele bogate în fibre. Presiunea din uter îţi poate provoca hemoroizii. Ştim că un disconfort îl reprezintă şi urinările frecvente, dar şi durerile ligamentelor rotunde.

Observi în fiecare zi cum pielea de pe sâni şi de pe abdomen se întinde tot mai mult, aşa-i? Ei bine, sânii se măresc şi încep să se pregătească pentru a produce lapte. Ştim că este greu şi că treci prin stări nu tocmai confortabile, dar în scurt timp vei fi cea mai fericită mămică!

Nu uita să îţi faci timp zilnic să mângâi burtica şi să vorbeşti cu micuţul tău! Pe lângă asta, relaxează-te cât de mult poţi, poate savurând o cană de ceai şi citind o carte bună. De asemenea, poţi începe să te gândeşti şi la un nume pentru bebelușul tău. Sfătuieşte-te cu tatăl pentru că ştii foarte bine că trebuie să ajungi la un numitor comun cu el. Ştim că poți avea o sarcină destul de dificilă, dar cu siguranţă te vei descurca.

Cum se dezvoltă bebeluşul tău?

saptamana 24 de sarcina

Bebelușul tău face progrese uimitoare.  Să ştii că în această perioadă micuţul îşi dezvoltă în parametri optimi sistemele reproducător, nervos, digestiv şi circulator. De aceea îl simţi din ce în ce mai greu. Bebeluşul tău evoluează, iar organele sale se afla într-o continuă creştere (vezi intreaga evolutie in categoria KID.ro – sarcina pe săptămâni).

Te numeri printre mămicile care îşi doresc o cameră video în interiorul uterului pentru a-şi vedea zilnic puiul? Nici nu este nevoie să ne răspunzi. Ştim că abia aştepţi să îl vezi şi să îl strângi în braţe. După cum ţi-am spus deja, micuţul tău creşte în fiecare zi. Această perioadă presupune dezvoltarea mai rapidă atât a creierului şi sistemului nervos cât şi a plămânilor săi. În săptămâna 24, căile aeriene arată ca un copăcel cu cât mai multe ramificaţii, iar la capătul lor se formează sacii alveolari.

Micuţului tău i se dezvoltă şi capacitatea de a suge, dar nu complet. Expresiile feței devin din ce în ce mai clare, chipul său fiind conturat foarte bine. Tu trebuie să ai grijă în primul rând de sănătatea ta, pentru că aşa vei putea să ai grijă şi de cea a bebeluşului. Ţine cont de sfaturile medicului!

Părul micuţului continua să crească, iar genele şi sprâncenele sunt şi ele bine formate. În următoarele luni, cel mic va începe să îşi exerseze respiraţia prin inhalarea lichidului amniotic. Astfel, îşi va întări foarte bine plămânii şi  va fi un copil complet dezvoltat.

Recomandări/Sfaturi

Ai trecut deja de primul trimestru de sarcină, de toate greţurile şi de o mulţime de analize. Eşti deja obişnuită cu simptomele sarcinii. În continuare medicul îţi va monitoriza bebeluşul, în acest fel asigurându-se atât el cât şi tu că totul este ok cu micuţul. Şi aici ştii la ce ne referim. Dacă respiră cum trebuie, dacă bătăile inimii sunt normale şi aşa mai departe.

Şi în trimestrul al doilea, doctorul îţi va mai face o ecografie. Prin intermediul acesteia se poate observa dacă cel mic suferă de o afecţiune genetică. Pe lângă această ecografie, îţi poţi face diverse teste pentru a vedea dacă bebeluşul prezintă riscul de a avea diverse anomalii cromozomiale.

Foarte multe dintre femei aleg să facă testul de toleranţă orală la glucoză, din care reiese nivelul glicemiei. Ei bine, te avertizăm că dacă rezultatele au valori anormale, vei fi supusă la alte teste suplimentare. Este un lucru bun, să ştii. Astfel vei putea vedea dacă suferi de diabet. Ştii bine că diabetul în sarcina, mai ales dacă nu este tratat cum trebuie, poate duce la diverse complicaţii respiratorii pentru bebeluş.

Sfaturi utile:

  • dacă observi că ai probleme cu arsurile retrosternale, va trebui să mănânci mai puţin la fiecare masă. Este recomandat să nu mai mănânci cu două ore înainte să te pui la somn;
  • mergi şi plimbă-te zilnic;
  • suplimentele de magneziu te ajuta în îndepărtarea crampelor musculare;
  • odihneşte-te corespunzător! Organismul tău depune un mare efort pentru a susţine sarcina, prin urmare, odihna şi somnul sunt extrem de importante;
  • știai că muzica ajută la stimularea atenţiei şi creativităţii micuţului tău? Bebelușul aude tot din burtica ta. Pe măsură ce creşte, percepe foarte bine sunetele. Aşa că, fă un playlist şi relaxează-te împreună cu puiul tău;
  • discută cu medicul despre vitamine prenatale. Sunt recomandate în sarcina, având foarte multe beneficii pentru cel mic pe perioada alăptării. Dacă ştii că ai diverse carențe, chiar trebuie să optezi pentru un complex de vitamine.

Sfaturi pentru tată

Tati, pregăteşte din timp aparatul foto! Ştim că oricât de mare şi de puternic eşti, atunci când îţi vei vedea micuţul, ţi se vor înmuia picioarele. În această perioadă, ori de câte ori vei mângâia burtica soţiei, vei putea să simţi ce simte ea. Aşează-te lângă partenera ta şi bucuraţi-vă împreună de aceste momente.

Vă puteţi gândi la decorarea camerei celui mic şi la achiziţionarea celor mai importante lucruri necesare în primele zile de viaţă ale bebeluşului. Deşi partenera ta este foarte stresată, să știi că nu trebuie să o urmezi. Încearcă să îi înlături stresul făcând diverse activităţi împreună.

Greul a trecut. Nu mai durează foarte mult şi va veni ziua în care va trebui să ajungeţi rapid la cea mai importantă întâlnire din viaţa voastră. Veţi fi nişte părinţi de nota 10! Don’t panic!

Urmăriți mai jos evoluția fătului între săptămânile de sarcină 21 si 25

Surse foto:
https://www.babycenter.com
https://unsplash.com
https://pixabay.com

Trimite comentariu

Your email address will not be published.

Compara locatiile