În cadrul primei luni de sarcină, corpul tău se va confrunta cu o mulțime de schimbări naturale, firești, de care nu trebuie să te îngrijorezi, dar în legătură cu care trebuie să te informezi în mod corespunzător în prealabil. De asemenea, fiecare aspect trebuie să fie discutat cu medicul specialist, astfel încât să ai certitudinea că totul decurge perfect și că nu întâmpini situații îngrijorătoare. Cu toate acestea, când te afli în prima lună de sarcină, s-ar putea să observi că nu ai niciun simptom, pentru că embrionul este încă în primul stadiu de evoluție.
Citește în continuare și iată care sunt aspectele cu care te vei confrunta atunci când ești însărcinată în prima lună pentru a nu fi luată prin surprindere și pentru a sti cum să gestionezi eficient fiecare situație.
Simptome în luna 1 de sarcină
Când ești însărcinată în prima lună, respectiv săptămânile 1-4, simptomele pe care le simți au o intensitate scăzută. Cu toate acestea, este posibil să remarci că te confrunți cu:
- lipsa menstruației – în cazul în care ai avut mereu un ciclu regulat, vei observa imediat apariția acestui simptom. Lipsa menstruației este unul dintre cele mai evidente indicii ale faptului că ești gravidă;
- schimbări bruște ale stării de spirit – în momentul în care rămâi însărcinată, te vei confrunta cu multe schimbări ale stării de spirit, din cauza nivelului de hormoni care crește vertiginos;
- crampe – un alt simptom care ar trebui să-ți dea de gândit sunt crampele, care pot apărea și pentru o femeie care se află în prima lună de sarcină. În cazul în care te confrunți cu dureri mari, indicat ar fi să te adresezi medicului ginecolog;
- balonare – odată cu ridicarea nivelului de hormoni, există șanse mari să te confrunți și cu balonarea, motiv pentru care trebuie să iei în considerare alimentele bogate în fibre și exercițiile de gimnastică;
- durere la nivelul sânilor – un alt simpton evident al faptului că ești gravidă constă în durerea apărută la nivelul sânilor, care tinde să se reducă în câteva săptămâni, dar care apare ca urmare a dereglării nivelului de hormoni secretat în corp;
- senzația de greață – grețurile matinale, care uneori sunt însoțite de vărsături, sunt o corvoadă pentru orice femeie care rămâne însărcinată, mai ales pentru prima dată. Se recomandă introducerea în alimentație a multivitaminelor, ghimbirului (sau ceaiului de ghimbir). De asemenea, consumul ridicat de apă poate să reducă din senzația neplăcută de a vomita;
- constipație – tot din cauza hormonilor de sarcină, multe femei se confruntă cu apariția constipației, care este un fenomen de-a dreptul neplăcut. În această situație, se recomandă apelarea la medicul specialist pentru găsirea unei soluții adecvate de calmare a inflamațiilor localizate la nivelul anusului.
Analize în luna 1 de sarcină
Odată ce rămâi însărcinată, trebuie să te asiguri că efectuezi toate analizele necesare atât pentru sănătatea ta, cât și pentru sănătatea copilului. Printre investigațiile pe care trebuie să le realizezi sub atenta observație a medicului se numără și consultul clinic, dar și examinarea la nivelul vaginului. De asemenea, odată cu acestea se efectuează verificări și la nivelul greutății, BCF (Bătăile Cordului Fetal), MAF (Mișcările active fetale), grupului sanguin + Rh, hemoleucogramei (Hb, Ht), glicemiei, urinei.
Cel mai important este să se realizeze examinarea ecografică, prin care medicul identifică procesul de dezvoltare a embrionului și posibilele nereguli, în cazul în care există. Pe lângă aceasta, medicul verifică și dacă te confrunți cu streptococi gr. B, edeme, varice, realizând o serie de teste, cum ar fi LUES, HIV, HBS.
Sfaturi de vacanță și călătorii în luna 1 de sarcină
Înainte de a pleca într-o călătorie, indiferent de distanță sau de mijlocul de transport, trebuie să te asiguri că ai discutat acest aspect în prealabil cu medicul ginecolog pentru a avea certitudinea că sănătatea copilului nu este afectată sub nicio formă.
În cele mai multe situații, femeile însărcinate pot călători fără nicio problemă până când se apropie tot mai mult momentul nașterii, însă, din păcate, există și cazuri în care complicațiile sarcinii pot împiedica acest lucru. Astfel, dacă și tu vrei să plănuiești o călătorie, mai ales într-un loc îndepărtat, asigură-te că ai vorbit înainte cu medicul obstetrician-ginecolog și că totul este în regulă.
Iată câteva sfaturi de care poți ține cont atunci când pleci în vacanță:
- folosirea centurii de siguranță – pentru a te proteja atât pe tine, cât și pe copilul tău în mod corespunzător, este important să porți de fiecare dată centura de siguranță în momentul în care te afli într-o mașină (fie că te afli pe locul din față sau pe cel din spate);
- airbagul trebuie să fie menținut activat;
- evitarea autocarelor, care se dovedesc a fi mijloace de transport inconfortabile pentru femeile gravide, din cauza spațiului limitat, dar și din cauza transmiterii bolilor sau afecțiunilor contagioase cu ușurință;
- durata călătoriilor cu mașina, trenul sau avionul nu trebuie să depășească 5-6 ore;
- profită de fiecare oprire pentru a face exerciții care să contribuie la stimularea circulației sângelui;
- poartă haine confortabile, din bumbac și încălțăminte comodă;
- ia în considerare pernele special concepute pentru călătorii;
- ia mereu gustări la tine;
- ia analizele medicale, în cazul în care îți vor fi solicitate.
În concluzie, atunci când te afli în prima lună de sarcină, vei întâmpina o mulțime de situații noi, mai ales dacă este vorba de primul copil. Lasă și tu un comentariu prin intermediul căruia să împărtășești experiențele tale, cum te simți, ce planuri ai pentru săptămâna viitoare și cum te organizezi pentru momentul în care îți vei aduce copilașul pe lume.
Sursa foto:
https://stock.adobe.com