Piramida alimentelor pe înțelesul copiilor

Autor: Laurian Sandru Publicat: Timp citire: 4 minute Vizualizari: 2612

Piramida alimentelor pe înțelesul copiilor

Alimentația echilibrată capătă un rol important în ceea ce privește procesul de creștere a copilașului pentru a se dezvolta armonios și pentru a se bucura de un sistem imunitar imbatabil. După ce micuțul tău împlinește vârsta de un an, rutina sa alimentară va suferi schimbări majore, devenind din ce în ce mai asemănătoare cu cea a unui adult. Cu toate că rolul principal este menținut în continuare de lapte, alimentația copilașului cunoaște o dezvoltare treptată, fiind integrate și alte alimente care să îi ofere organismului său substanțele nutritive pe care laptele nu le poate asigura.

Citește în continuare și află cum arată piramida alimentelor pe înțelesul copiilor atunci când încep să consume și alte tipuri de alimente pentru a avea certitudinea că le oferi în fiecare zi aportul necesar de substanțe nutritive.

Cum arată piramida alimentară pentru copii?

 Aspectul definitoriu al piramidei alimentelor constă într-o gamă largă de nutrienți necesari pentru dezvoltarea copilașului, în cadrul căreia se combină diverse grupe alimentare cu porții corect proporționate, astfel încât să se asigure un echilibru la nivelul organismului. Există câteva indicații pe care medicii nutriționiști și pediatri le recomandă, printre care se numără și porționarea mâncării în funcție de grupele alimentare, așa cum este prevăzut mai jos:

  • 3-4 porții de legume;
  • 6-9 porții de cereale;
  • 2-4 porții de produse lactate;
  • 2-3 porții de fructe;
  • 2-3 porții de leguminoase și carne.

Conform piramidei alimentelor sanatoase, sunt așezate de la bază la vârf cele mai importante preparate care trebuie să fie consumate, în funcție, bineînțeles, de cantitatea necesară. Iată cum arată:

  • cereale integrale: orz, orez, paste integrale, făină integrală de grâu, ovăz. Se recomandă consumarea a 6-9 porții pe zi, fiind alimente care au un conținut ridicat de fibre, vitamine din complexul B (acid folic, niacină și tiamină) și fier;
  • fructele și legumele care asigură alimentarea organismului cu fibre, acid folic, potasiu, vitamina C. Se recomandă 2-3 porții de fructe și 3-4 porții de legume;
  • produsele lactate: iaurt, lapte semidegresat sau integral, telemea, brânză dulce. Este indicată consumarea a 2-4 porții pe zi, datorită faptului că se asigură un conținut ridicat de potasiu, calciu și vitamina D;
  • carne, ouă, leguminoase, legume uscate, pește. Se recomandă consumarea a 2-3 porții pe zi pentru a se asigura în organismul copilașului cantitatea necesară de proteine, aminoacizi esențiali, zinc și fier;
  • grăsimile și dulciurile. Este important să fie consumate în cantități cât mai mici și în porții cât mai reduse, pentru că pot pune în pericol sănătatea copilașului.

Dacă vrei să ții evidența mult mai ușor a acestor alimente, poți căuta pe Google „piramida alimentelor desen” de pe care te poți ghida atunci când îi prepari mâncare celui mic (după modelul imaginii de mai jos).  Poți printa această listă pe care să o așezi ulterior pe frigider sau pe care o poți salva în calculator. De asemenea, îți poți învăța copilașul să crească în această manieră, fiind mereu conștient de beneficiile unei alimentații adecvate. Astfel, când o să crească, va fi mult mai ușor pentru el să consume preparate sănătoase, având obiceiurile deja formate.

piramida alimentelor desen

Cum arată porțiile din cadrul piramidei alimentare?

Piramida alimentației sănătoase este exact ce are nevoie copilul tău pentru a se dezvolta în parametri optimi și pentru a avea un organism puternic imunizat. În ceea ce privește porțiile, poți lua în considerare exemplele de mai jos:

  • o porție de cereale integrale poate să conste în o jumătate de cană de cereale (paste fierte sau orez fiert) și o felie mică de pâine de aproximativ 30 g;
  • o porție de produse lactate poate să conțină o cană cu lapte de aproximativ 250 ml, 2-3 felii de brânzică  de maximum 75 g sau un iaurt de 150 g;
  • o porție de carne, oleaginoase, leguminoase, oră și pește poate să conste în: 100 g carne, 1 ou, o linguriță de unt de arahide, un pumn de oleaginoase (fistic, alune, nuci, migdale) și un sfert de cană de leguminoase gătite (fasole boabe, năut sau chiar linte);
  • o porție de legume poate să conțină o cană de supă-cremă, o jumătate de cană de legume sote, o jumătate de piure de legume;
  • o porție de fructe poate să fie reprezentată de o banană mică, o piersică, un măr de mărimi medii, o portocală, o jumătate de cană de fructe uscate, o cană de aproximativ 150 ml de suc de fructe.

De asemenea, nu trebuie să fie neglijată nici cantitatea de lichide consumată într-o zi, însă este important să se țină cont de indicațiile oferite de medicul specialist, astfel încât totul să funcționeze într-un mediu controlat și adecvat. Bineînțeles, înainte de a se realiza orice fel de schimbare în cadrul vieții alimentare a copilului, trebuie să te asiguri că ai consultat în prealabil medicul nutritionist pediatru.

În concluzie, alimentația copiilor trebuie să corespundă piramidei alimentare sugerate de medicii nutriționiști sau medicii pediatri pentru ca cei mici să se bucure de un proces echilibrat de creștere, în care să obțină toate substanțele nutritive necesare. Lasă și tu un comentariu în care să ne povestești cum decurge fiecare masă a micuțului tău și care sunt indicațiile pe care le-ai primit de la medicul specialist.

 

Surse foto:
https://pixabay.com
https://stock.adobe.com

Etichete populare: piramida alimentelor desen

Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.