Cum să-ți înveți copilul să utilizeze periuța de dinți

Autor: Laurian Sandru Publicat: Timp citire: 2 minute Vizualizari: 19

Cum să-ți înveți copilul să utilizeze periuța de dinți

Probabil știți și voi cât de greu este la început să îndemni un copil să se spele singur pe dinți. Se va lăsa cu plânsete, cu atitudini de revoltă și așa mai departe. Dar este important să nu vă dați bătuți. Igiena orală este extrem de importantă și trebuie să implemntați încă de la o vârsta fragedă această rutină, pentru că asta îl va ajuta mai târziu.

Sigur, la început l-ați ajutat voi cu periajul, ați pus voi pasta de dinți pe periuță, ia-ti spus când să scuipe în chiuvetă. Dar poate e timpul ca cel mic să preia această rutină și să înceapă să se spele singur pe dinți. E foarte posibil ca el să nu vrea să facă asta, așa că am decis să vă oferim câteva sfaturi care să vă ajute.

Lasă-l să-și aleagă singur “ustensilele”!

Mergeți împreună la magazin și lăsați copilul să aleagă periuța de dinți și pasta de dinți cu fluor! O periuță de dinți mai colorată sau cu un personaj de desene animate desenat pe ea, ar putea face diferența. Dacă cel mic se va îndrăgosti de periuță, îl va face mult mai susceptibil în a o folosi. Lăsați-l să aleagă și pasta de dinți, dar asigurați-vă că atunci când o folosește, utilizează o cantitate obișnuită. Copiii au tendința de a pune mult mai multă pastă de dinți, iar asta poate dăuna.

Nu vă faceți așteptări prea mari!

În mod sigur copilul nu se va spăla într-un mod extraordinar pe dinți, cel puțin la început, dar nu este nevoie să vă impacientați. Este important să-i oferiți această libertate, pentru a se obișnui cu rutina.

Faceți cu rândul!

Dacă considerați totuși că nu face o treabă prea bună, atunci faceți cu rândul. Cel mic se poate spăla singur dimineața, iar seara îl poți spăla tu. În acest fel își face propria rutină, dar și învață modul corect în care trebuie să se spele.

Spalați-vă pe dinți odată cu cel mic!

Știți că celor mici le place să imite pe cei mari, de aceea este o idee bună să vă spălați pe dinți împreună. Faceți din această acțiune un moment mai amuzant, iar asta îi va motiva mai mult să se spele pe dinți!

Periuțe electrice

Ați putea să achiziționați pentru cel mic o periuță electrică. Sunt periuțe de dinți ce cântă o melodie cât sunt în funcțiune. La un moment dat melodia se oprește, iar acela este semnalul că și copilul trebuie să se oprească din periat. Învățați-l acest aspect!

Lăudați-l!

După ce s-a spălat singur pe dinți, lăudați-l! Îi va face placere și va simți că a reușit să facă de unul singur ceva extraordinar, iar asta îl va motiva ulterior să continue să facă asta.

În final, totul ține de răbdare. Nu se va peria singur de a doua zi, de aceea este important să-l impulsionați de fiecare dată. Ajutați-l, creați jocuri, iar după un timp va începe să se spele singur pe dinți, iar apoi va deveni o rutină.

Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.