Cinci motive să alegi sistemul Montessori pentru copilul tău

Autor: Laurian Sandru Publicat: Timp citire: 2 minute Vizualizari: 44

Cinci motive să alegi sistemul Montessori pentru copilul tău

Unele persoane, când aud de un sistem educațional alternativ, cum este Montessori, trag concluzia pripită că este ceva ciudat și nu se informează mai îndeaproape. Dacă este un sistem alternativ, asta nu înseamnă că nu este cel puți la fel de bun precum sistemul promovat la nivel național de către Ministerul Educației. În fapt, sunt multe grădinițe de stat ce utilizează un sistem alternativ de învățământ așa cum este Motessori.

Metodologia Montessori a fost dezvoltată pe parcursul a mai mult de 100 de ani, aceasta fiind înființată de către Dr Maria Montessori. Montessori este un program de succes, fiind utilizat în majoritatea țărilor occidentale, în cadrul unor instituții de învățământ prestigioase. Haideți să vedem cele cinci motive pentru care ar trebui să alegi filozofia Montessori pentru educația copilului tău!

  1. Sistemul Montessori promovează abstractul

Copilul interacționează cu idei și concepte și nu mai este obligat să memoreze date, numere etc. De exemplu, copiii învață matematica vizual, cu ajutorul jucăriilor, astfel încât ei pot plasa vizual un număr. Motenssori are create jucării speciale care să ajute copiii să învețe, fără ca aceștia să-și dea seama. Practic, ei învață matemetica într-un mod mai pragmatic, o înțeleg, ceea ce nu este cazul când doar memorează niște numere.

  1. Montessori facilitează atașamentul pentru învățare

Unele persoane vor spune că metodologia Montessori este prea strictă, iar alte persoane vor spune că este prea lejeră. De fapt, așa cum v-ați aștepta, adevărul este undeva la mijloc. Sitemul Montessori este în așa fel realizat încât să împingă copilul să descopere lucruri noi, să experimenteze, să pună întrebări. Îi învață pe copii cum să descopere, dar nu le oferă o direcție anume.

  1. Montessori încearcă să ofere o educație completă

Metodologia Montessori duce educația copilului dincolo de clasa de la grădiniță. Atinge modul în care copilul interacționează cu ceilalți, îl învață cum să aibă singur grijă de el, de mediul înconjurător, de cei din jurul lui și îl învață cum să participe activ în procesul de învățare.

Montessori “echipează” copilul pentru viața de zi cu zi, oferindu-i abilități practice ce-i dă un scop copilului și posibilitatea să fie un membru activ în cadrul familiei, clasei sau comunității.

  1. Montessori nu oferă recompense copiilor

Metodologia Montessori nu se bazează pe un sistem de notare. Nu există premii, nu există note. Astfel, îi învață pe copii că nu trebuie să dea totul pentru o recompensă, ci îi învață să dea totul zi de zi, fără a aștepta ceva în schimb. Acest sistem îi face pe copii să se integreze mai bine social, să fie mai buni cu cei din jur, să fie mai empatici.

  1. Filozofia Montessori se focusează pe copil și pe potențialul lui

Fiecare copil învață în mod diferit și în ritmul lui. Educatorii se asigură doar că îi oferă toate resursele de care are nevoie pentru a-și atinge potențialul.

Copiii ce urmează cursurile Montessori sunt mai independenți, le place mai mult să acumuleze cunoștințe, le place să citească. Mulți dintre cei care trec prin învățământul Motessori ajung să termine studiile academice și sunt mai predispuși în a fi încercați de spiritul antreprenorial.

Salvează-mi numele, emailul și site-ul web în acest navigator pentru data viitoare când o să comentez.